Alex Marias

Abstract

Această lucrare analizează datele din experimentul din 1919, care a observat devierea luminii în apropierea Soarelui. Conform modelului MARIAS, lumina are masă reală extrem de mică, iar aceasta poate fi determinată din cantitatea totală de lumină deviată pe o bandă de 1000 km în apropierea Soarelui. Prin utilizarea relației energiei și masei E = m c_local^2, se obține o masă aproximativă a fotonului.

1. Introducere

Experimentul condus de Arthur Eddington în 1919 a observat deviația luminii stelelor din constelația Hyades atunci când aceasta a trecut pe lângă Soare. Modelul relativității generale explică acest fenomen prin curbura spațiu-timpului, dar modelul MARIAS susține că lumina este deviată datorită forței de atracție gravitațională clasică asupra masei reale a fotonilor.

2. Datele experimentale

În experimentul din 1919, lumina deviată provenea de la stelele din constelația Hyades și a trecut pe lângă Soare într-o bandă de 1000 km. Presupunem că această cantitate de lumină poate fi analizată pentru a determina masa echivalentă a fotonilor care au fost deviați. Se estimează că masa totală a luminii deviate este de aproximativ 4 kg.

3. Calculul masei unui foton

Pentru a calcula masa unui singur foton, utilizăm relația energiei și masei:

    E = m c_local^2

unde:
– m este masa luminii deviate,
– c_local este viteza luminii măsurată local,
– E este energia totală a luminii deviate.

Dacă lumina deviată are o masă totală de 4 kg, iar numărul total estimat de fotoni care au trecut prin banda de 1000 km este aproximativ 1.09 × 10^36, atunci masa unui singur foton este:

    m_gamma = 4 / (1.09 × 10^36)

Rezultatul acestui calcul oferă o valoare aproximativă pentru masa unui singur foton:

    m_gamma ≈ 3.68 × 10^-36 kg.

4. Concluzie

Acest rezultat sugerează că fotonii au o masă reală extrem de mică, dar detectabilă prin efectele lor gravitaționale. Modelul MARIAS oferă o explicație alternativă pentru deviația luminii observată în experimentul din 1919, fără a necesita curbura spațiu-timpului. Acest model propune că lumina este atrasă gravitațional de masele mari, iar viteza sa poate varia în funcție de mediul gravitațional în care se propagă. Măsurătorile experimentale viitoare ar putea testa această ipoteză.